„Civilizatia a evoluat prin carti” – discurs la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020

Distinși invitați, dragi colegi şi dragi studenți,

Universitatea Tehnica ''Gheorghe Asachi'' isi deschide portile! Rectorul TUIASI ofera detalii surprinzatoare din activitatea institutiei de invatamant superior 30.09.2019

Publicată de BZI LIVE pe Luni, 30 septembrie 2019

Bine aţi revenit în frumoasa Aula Magna „Carmen Sylva”, bijuterie a Politehnicii ieşene, bijuterie a Iaşului şi a României, şi gazdă a atâtor evenimente de marcă, unele care au jalonat istoria ţării acum un centenar.

Bine aţi revenit la începutul unui nou an universitar, un ciclu care întotdeauna începe cu emoţie, se desfăşoară cu emoţie şi se încheie cu emoţie. Cu emoţia aşteptării unui nou început.

Anul trecut, toate universităţile de stat ieşene sărbătoream la unison, în acelaşi cadru temporal şi ambiental, începerea anului universitar. Cred că a fost o iniţiativă care ar trebui să devină o tradiţie, iar motivaţia să nu fie prezenţa unei personalităţi de vârf a României, ci pur şi simplu recunoaşterea puterii şi energiei pe care educaţia universitară le oferă Iaşiului, un oraş care are şansa să trăiască prin universităţi.

Mi-au trecut prin minte câteva idei, diverse ca fond, pentru cuvintele mele de astăzi. Unora dintre acestea, deşi acut de actuale, nu le-am găsit locul în atmosfera deschisă, optimistă şi academică de început de şcoală. De aceea, am ales un subiect la care m-am gândit cam toată vacanţa, la care uneori împrejurările şi întâmplările din vacanţă m-au forţat să mă gândesc. Un subiect în care rolul dascălilor, împotriva aparenţelor, poate fi încă major: cât de afectată este educaţia personală sau a unui grup, civilizaţia în ansamblul ei, de reducerea până la dispariţie a interesului pentru cărţi, pentru lectură.

Walter Kronkite, un renumit şi longeviv jurnalist american, afirma:

„Oricât de mari sunt costurile unei biblioteci publice, ele sunt infinit mai mici decât ale unei naţiuni ignorante”

Trăim într-o eră a reţelelor de socializare, care ne împiedică contactul direct, uman, cu interlocutorul nostru, cu locul în care existăm şi, mai grav, cu realitatea. Nu degeaba, din păcate, anecdotele despre aceste reţele de socializare sunt trist de adevărate: „Există viaţă în afara Facebookului… doar că nu îmi amintesc parola ca să o accesez…”, sau „Ieri nu a funcţionat reţeaua Facebook 10 minute. M-am dus în bucătărie şi acolo mi-am cunoscut părinţii. Sunt nişte tipi de treabă”.

Sfântul Apostol Ioan îşi începe Evanghelia cu „La început a fost Cuvântul”. Și putem continua noi, apoi a apărut cartea. Cei care conduceau Grecia antică, acolo unde s-a născut democraţia, citeau aproape jumătate din viaţă. Impăraţii şi senatorii romani scriau cărţi, intrau adesea în dispute pe teme culturale sau principiale cu autorii cărţilor, astfel că educaţia prin citit devenea o parte integrantă a vieţii lor.

Cărţile, în forma lor iniţială, papirusuri sau pergament, reprezintă de milenii unul dintre cele mai valoroase tezaure şi legătura cu trecutul, dar şi cadouri însemnate şi dovezi de preţuire pentru împăraţi şi regi. Antoniu, după moartea lui Cezar, a furat suluri de pergament din bibliotecile Romei pentru a le aduce în dar iubitei sale, Cleopatra. La 400 de ani după moartea lui Cezar, în Roma existau aproape 30 de biblioteci publice, unele cu zeci de mii de volume.

În anul 1950, Borges scria nuvela „Biblioteca din Babel”. El însuşi cu o experienţă importantă de bibliotecar, la un moment dat chiar directorul Bibliotecii Naţionale din Argentina, după căderea regimului peronist. Această bibliotecă simboliza biblioteca totală, care ar conţine toate cărţile, scrise în toate limbile, alături de cărţile încă nescrise. Francezul Lubiere spunea că biblioteca imaginată de Borges „nu are nici început, nici sfârşit, ea este cauză şi scop, creaţie şi demiurg”. }n fapt, Borges a dorit să arate că această bibliotecă este chiar Universul.

Plecând de la metafora că în cărţi putem găsi întrebări sau răspunsuri, putem găsi adevăruri sau îndoieli, revin la cele spuse de Apostolul Ioan: „La început a fost Cuvântul”. Și, aşa cum sublinia Bergler, nu a fost zgomotul, nu bârfa, nu părerea atotştiutoare despre orice.

În realitate, în lucrările sale „Biblioteca din Babel” şi „Cartea de nisip”, Borges a ţinut să arate că ne apropiem de dispariţia unei civilizaţii umane create cu mii de ani în urmă. Biblioteca nu mai reprezintă demult un sanctuar, un refugiu. Este doar o noţiune aproape abstractă, ireală din perspectiva unei vieţi conectate simbiotic la virtual, la o comunicare în biţi intensă şi aparent vitală, dar de cele mai multe ori goală. Astăzi toţi vorbim, dar nu mai ascultă nimeni. Nu mai căutăm informaţia reală, ci navigăm prin kilometri de maculatură, adesea împănată cu „fake”-uri.

Mai mult, ni se pare mult mai important, decisiv chiar pentru recunoaşterea de către alţii a personalităţii noastre, să devenim noi înşine creatori de informaţii, să fim noi înşine informaţia, adevărul, ştirea. Nu contează că informaţia, adevărul, ştirea sunt pur subiective. Sau tocmai de aceea. Și, contrar părerii lui Borges, cred că la toate acestea nu a contribuit neapărat tehnologia, ci au pus umărul decisiv declinul educaţiei, dispariţia interesului pentru lectură, pentru cărţi.

Unele statistici indică faptul că la nivelul ţărilor dezvoltate circa 35% dintre locuitori nu au citit nicio carte în viaţă lor, 50% citesc o carte pe an, iar 25% nu cunosc numele niciunui autor, indiferent cine o fi acela. În ţara noastră, 50% dintre români nu au citit nicio carte pe parcursul anului trecut şi doar 3% au citit mai mult de 10 cărţi. 5% nu au citit niciodată în viaţa lor. Eu cred că 5% este un procent ultra-optimist. Este interesant că între cititorii fideli, persoanele studii superioare cu vârsta de peste 55 de ani sunt majoritare. Dintre elevi, doar 8% citesc de plăcere şi nu pentru că li s-a impus.

Deşi iniţial mi se părea o estimare exagerată, acum accept că circa 40%, mai mult tineri, nu înțeleg sensul celor citite. În acest sens, autorul spaniol de origine italiană, Carlo Frabetti, îşi imagina, în „Cartea iad”, iadul ca o bibliotecă în care „să ai acces la cuvinte şi nu la ceea ce desemnează ele este cea mai rafinată versiune a chinurilor lui Tantal”.

Ceea ce este tragic este faptul că tocmai aceste persoane, care nu citesc şi nu înţeleg ce citesc, fac tot ce pot ca să arate că se exprimă, că emit păreri, judecăţi, cu convingerea că adevărul le aparţine. O convingere care este susţinută tot mai puternic pe cât de puţină cunoaştere a acumulat persoana. În plus, în lipsa lecturii, în lipsa contactului direct cu o carte, limbajul sărăceşte şi devine aidoma limbajului binar, populat doar cu 0 şi 1, cum afirma Bergler.

Este posibil ca biblioteca infinită imaginată de Borges să existe în realitate. Până la urmă, ce este internetul? Un loc cu nesfârşite informaţii, cu nesfârşite răspunsuri, cu nesfârşite „adevăruri”. Un loc care a trimis bibliotecile în uitare, în inutilitate. O bibliotecă infinită? Da, dar în acelaşi timp, un ocean de banalităţi, de erori, de maculatură, de mediocritate. Ca să înoţi şi să alegi îţi trebuie cunoaştere. Iar cunoaşterea o capeţi într-o bibliotecă. Una reală.

Noi, dascălii, ştim că educaţia se bazează pe carte. Nu în sensul abstract de carte, ci în cel mai strict sens de citit, răsfoit, simţit textura foilor, conturul aproape imposibil de atins al literelor. Să citeşti o carte este meritoriu. Să citeşti mai multe cărţi înseamnă dorinţă şi efort. Să citeşti înseamnă cunoaştere.

Preşedintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, afirma într-un interviu din 2018 că lipsa cunoaşterii la tineri, „nealimentarea memoriei” cu informaţii reale, facilitează „ademenirea publicului spre direcţii dorite de comunicatorii interesaţi. Cauza acestei orientări contemporane este plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară”. Nu există cărţi perimate, învechite sau inutile, iar lipsa lecturii face ca tinerii să nu mai deţină acel nivel de cunoştinţe care să îi ajute să se orienteze în lumea contemporană reală, şi cad „pradă celor mai dureroase și periculoase experimente care se fac astăzi prin ei”.

Unde intervenim noi, universităţile? Când intervenim? Mai are rost să intervenim după 18 ani din viaţa tinerilor? Cred că, deşi suntem la finalul unui ciclu în care personalitatea tinerilor capătă consistenţă, încă mai putem reaşeza o ordine a valorilor, încă mai putem reface scara către cunoaştere, încă mai putem repara intenţiile. Încă mai putem construi.

Nu este suficient să arătăm studenţilor direcţia în care se gaseşte biblioteca. Nu este suficient să le spunem studenţilor că avem una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume. Cred că în atragerea tinerilor către cărţi nu ţine cont de apartenenţa la o universitate tehnică sau umanistă. Rolul dascălului este de a da pune aripi viselor unui tânăr. Și, da, o putem face şi prin matematică, fizică, ori oricare altă ştiinţă. Dar să nu uităm că o formulă se poate regăsi într-o carte, o definiţie se poate regăsi într-o carte, o schemă tehnologică se poate regăsi într-o carte.

Însă cunoaşterea, calea, sufletul nu se pot găsi decât într-o bibliotecă. Și noi trebuie să le spunem studenţilor că indiferent de forma, mărimea sau culoarea literelor, doar dacă le atingi poţi să le desluşeşti sensul. Sensul lor şi al drumului fiecăruia dintre noi.

Mesajul meu de astăzi, de la începutul a încă unui an universitar, după semne un an reuşit, a dorit să se abată de la festivismul cumva tradiţional al acestui eveniment. A dorit doar să ne reamintească tuturor că, aşa cum spunea Aristotel, nu poţi să educi mintea fără să educi sufletul.  

În numele colegilor mei din conducerea Politehnicii ieşene, vă mulţumesc tuturor celor care ne sunteţi alături în această zi şi în zilele care vor întregi anul universitar 2019 – 2020 şi vă doresc să aveţi un an plin de reuşite, bucurii şi multă sănătate.

Colegilor mei la doresc să rămână la fel de entuziaşti şi inspiraţi, la fel de tineri, să rămână bibliotecarii care păzesc cea mai de preţ carte a tinerilor, a tuturor, cartea vieţii.

Bobocilor noştri le doresc să fie convinşi că au ales cea mai sigură cale pentru devenirea lor profesională şi umană şi că această cale va fi mult mai puţin sinuoasă dacă au încredere în noi. Tuturor membrilor tineri ai comunităţii noastre academice – studenţii – le doresc mult succes în anul care începe şi în anii care îi vor urma, şi îi indemn să nu uite cuvintele ale unui important om de stat şi reformator american, Frederick Douglass, pe care le-am adaptat discursului meu de astăzi: „Odată ce înveţi CUM să citeşti, vei fi pentru totdeauna liber”

Meniu