Interviu în oglindă cu rectorii a două universități partenere – TUIAȘI și UMF Iași

”Iașul, oraș universitar”, este sintagma pe care o regăsim în mai toate ghidurile, pliantele ori paginile de net ale agențiilor de turism, care-și propun să prezinte orașul dintre coline.

7Est pune pune astăzi față în față rectorii a două mari universități cu tradiție, în încercarea de a afla cum se vede ”orașul universitar” prin ochii celor care administrează ”viitorul”.

Rectorul Universității Tehnice Gheorghe Asachi, Dan Cașcaval, și rectorul Universității de Medicină și Farmacie, Grigore T. Popa, vorbesc despre problemele cu care se confruntă învățământul superior, despre cum pot fi păstrate în Iași și în țară tinerele minți sclipitoare, dar și despre cum au trăit chiar ei anii studenției, cu chefuri și studiu asiduu.

  1. Care a fost prima dvs impresie când ați preluat efectiv funcția de
    rector? Cum se vedea cabinetul nr. 1 din exterior și cum îl percepeți acum când ocupați funcția de rector?

Dan Cașcaval: Răspunsul la această întrebare poate porni de la premisa, consider importantă, că, înainte de a deveni rector, am fost director de departament, prodecan și opt ani decan al Facultății de Inginerie Chimică și Protecția Mediului. Este perfect adevărat faptul că implicarea, problemele și deciziile asociate sunt cu totul la un alt nivel în poziția actuală, însă prezența mea opt ani în Consiliul de Administratie al universității m-a ajutat să nu pășesc într-o zonă total necunoscută.

În același timp, trebuie să recunosc sincer că primele zile, poate prima lună, am privit ceea ce impunea noua funcție puțin neîncrezător în mine aici și mereu “în gardă”. Însă, acum, la mai bine de jumătate de an, totul îmi pare la fel de dificil, însă nimic nu este fără soluții, soluții firești, soluții coerente, îmi doresc raționale, și găsite fără închistare sau încrâncenare. Un ajutor imens în acest sens mi-l oferă echipa, fiecare membru știind foarte bine ce și cum să facă ca să găsim întotdeauna cele mai bune soluții pentru noi, universitatea.

Cred că ceea ce numiți Dvs. “cabinetul 1” a fost dintotdeauna în mediul nostru universitar o locație destul de accesibila comunității. Acum, eu doar ofer mult mai multă prezență fizică acestui “cabinet” și, implicit, mai multe ocazii de a comunica deschis cu angajații universității, cadre didactice sau personalul auxiliar.

Viorel Scripcariu: Am simițit presiunea unei responsabilități enorme. Nu mi-a fost frică nici un moment că nu voi putea îndeplini cu success această poziție onorantă cu care m-au investit colegii mei universitari. Acest lucru și poate datorită formației mele chirurgicale. Cabinetul nr 1 cum îi spuneți Dvs. este un birou pe care l-am admirat și respectat întotdeauna de când sunt în Universitate. Acum nu văd o altă imagine decât cea care îmi inspiră un profund respect.

  1. Cum era actualul rector pe vremea studenției? Examene picate, copiuțe, bairame sau student model?

Dan Cașcaval: Am terminat facultatea în anul 1989 (Facultatea de Tehnologie Chimică, de la universitatea noastră). Deci, o promoție de dinainte de 1990, când repartiția guvernamentală de după absolvire reprezenta o motivație decisivă pentru un traseu bun în facultate. Am terminat facultatea fiind la specializarea mea (Tehnologie Chimică Organică) primul din grupă din anul II până la final, având de două ori “bursa republicană”, un record (care constă în acordarea lunară, timp de un semestru, a sumei de 401 lei, dacă anterior ai avut trei semestre cu cel mult trei medii de 9 în total – suma nu era mare, dar bursa în sine era o recunoaștere foarte rar acordată). Mi-a plăcut ceea ce am învățat, fiecare disciplină. În fapt, chimia mi-a plăcut de la prima oră din clasa a 7-a și de atunci am știut ce doresc să fac. Este perfect adevarat.

În același timp, am fost un grup unit în facultate, cam douăzeci de colegi fete și băieti, care nu ratam nicio ocazie de vreo petrecere (cu pături în geam, așa erau vremurile, cu bere “la maiou” și pachete primite de la părinți – eu fiind din Sibiu). De altfel, ca un fapt anecdotic, petrecerea cu ocazia căsătoriei mele, cununia civilă, a avut loc într-o cameră din T9, la trei zile după revolta studenților din 1987. Atunci, între noi și forțele de ordine, chiar de securitate, care mișunau prin Tudor era doar o pătură în geam… Soția mea este din aceeași grupă și grup cu noi, și mulți dintre noi, din grup, și-au găsit perechea în acei ani. Toți colegii păstrăm legătura și acum.

Nu doresc să bravez, dar nu am copiat. Niciodata. Și nici colegii mei. Copiatul nu era o “soluție” pe atunci, cum nici astăzi nu este pentru majoritatea studenților noștri. Nici astăzi nu a devenit un fenomen “de masă”, cum mai încearcă unii să inducă. În orice caz, chiar și dacă este o excepție, nu accept defel acest mod de “rezolvare” a unui examen, iar cei care încearcă pot ajunge să repete examenul…peste un an.

Viorel Scripcariu: Nu am picat nici un examen în timpul facultății, ba chiar mai mult, am fost un student, aș putea spune, de nota 10. Am avut o condiție modestă sau chiar foarte modestă care m-a determinat să învăt mult, așa cum de altfel doresc și de la studenții mei. Nu aveam altă alternativă. Îmi vindeam cartela de cantină din bursă și mâncam “ la dublu” cu unul din colegii și prietenii mei. Cei care au trăit studenția în acele vremuri, știu ce vreau să spun. În felul acesta aveam bani pentru cărți sau alte nevoi. Am frecventat discotecile din “Tudor”, ”Olga Bancic”, ”Puskin” sau “30 Decembrie”, împreuna cu colegii de cameră de cămin sau cu cei de grupă. Nu am folosit copiuțe. Aș putea spune că am fost un student model.

  1. Învățământul superior românesc, în ultimii 25 de ani, nu s-a
    sincronizat niciodată cu nevoile de pe piața muncii. Care este soluția
    dvs pentru o corelare foarte bună între nevoile reale din economie și
    oferta educațională a universităților?

Dan Cașcaval: Răspunsul trebuie adaptat regiunii din România în care este plasată universitatea. Dacă vorbim despre regiunea noastră, de Nord-Est, știu că sună cam dur, și am fost acuzat că sunt prea direct și “caustic” ori de câte ori pomenesc despre aceasta, dar despre ce piață a muncii vorbim? Cu ce economie regională trebuie să se coreleze oferta educațională a universităților ieșene? Și referindu-mă strict la specializările derulate în universitatea noastră, în afară de un interes mai crescut la nivel local, posibil regional, pentru domeniul IT&C, celelalte domenii, bine reprezentate acum 25 de ani, abia încep să se re-creeze, abia încep să crească, însă sunt extrem de slab conturate (inginerie mecanică, inginerie civilă, inginerie chimică sau textilă).

Da, suntem căutați de companii, multe din alte regiuni ale țării, am intensificat în ultimele luni discuțiile cu angajatorii în sensul fundamentării unui parteneriat educațional orientat către aceștia. Cel mai posibil pentru ambele părți, la nivel de masterat sau doctorat. Dar, oricât de flexibili am fi, în absența unor actori economici importanți și, mai ales, diverși, este dificil să discutăm despre o corelare reală între necesitățile acestora și ofertele noastre. Însă, faptul că suntem tot mai căutați reprezintă un indicator al credibilității noastre ca instituție de educație tehnică.

Viorel Scripcariu: În specificul domeniului meu, cel medical, pot spune că nevoile de personal medical superior și farmaceutic, din țară, au fost atunci și sunt și acum cu mult mai mari decât pot celel șase Universități de Medicină și Farmacie de renume, tradiționale, din România, pot să licențieze.

 

  1. Există tot mai multe voci care se plâng de calitatea actului de învățamânt și de faptul că proaspeții absolvenți, într-o proporție covârșitoare, nu au cunoștințele necesare și capacitatea de a profesa pe domeniul în care s-au specializat. S-a tot vorbit de faptul că universitățile, atât cele de stat cât și cele private, au devenit fabrici de diplome. Care sunt soluțiile dvs pentru a crește calitatea absolvenților?

Dan Cașcaval: Nici pe departe aceste sintagme nu sunt aplicabile învățământului universitar tehnic. Dacă analizați “atractivitatea” universităților (pun ghilimele, deoarece acest termen este artificial și generat de ‘traseul cel mai ușor”, nu de o reală corelare cu direcții de interes ale societății), veți observa că universitățile tehnice sunt printre cele cu cei mai puțini candidați. De ce? Da, profesiile de inginer și de arhitect sunt căutate, sunt remunerate bine, însă, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, este ceva mai dificil să termini un parcurs universitar tehnic decât un parcurs universitar într-un alt domeniu (nu doresc să exemplific). Deci nu universitățile tehnice oferă societății “un număr covârșitor de absolvenți” și, mai mult, cei care termină o facultate tehnică nu au reușit să o absolve degeaba.

Viorel Scripcariu: Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie Grigore T.Popa din Iași au demonstrat, atât în țară cât și în străinătate, că pot face față oricărei provocări, având un fundament solid, dobândit în timpul pregătirii din facultate. În timpul mandatului meu, în strategia pe care mi-am propus-o, excelența în educație reprezintă unul din țelurile mele majore.

 

  1. Vârfurile fiecărei generații de studenți sunt antamate imediat de „corporatiști”, iar mare parte dintre ei pleacă imediat în străinătate. Cum ar trebui modificată legislația așa încât aceste persoane să rămână să muncească în țară pentru a ajuta la dezvoltarea României și nu a altor state?

Dan Cașcaval: Dacă ar fi cu adevărat așa cum ați menționat în prima parte a întrebării, nu ar fi rău. Însă, marile companii, mai ales cele aflate în expansiune pe piața muncii din România, din pacate  nu mai au “răbdare” ca studenții noștri să își finalizeze studiile și îi “racolează” din anii de studenție. Companii din domeniul IT&C, de exemplu, nici nu au nevoie de persoane specializate sau cu licență, ci doar de forță de muncă, de “roboți”. Ce să mai spun despre interesul redus pentru cei care au finalizat studii de masterat sau doctorat? Astfel că aceste companii nu își doresc « licentiați ».

Efectul modificării legislației este indirect. Aceasta ar trebui modificată astfel încât să stimuleze apariția și susținerea firmelor, companiilor producătoare nu doar de servicii, ci de plus-valoare concretă, palpabilă. Astfel încât să stimuleze crearea unui mediu economic stabil, în care să producem, nu doar să consumăm. Și atunci, de la un efect indirect al legii, dezvoltarea de perspectivă a economiei ar avea un efect direct asupra păstrării în România și pentru România a absolvenților noștri.

Viorel Scripcariu: Există în ultimii 15 de ani o migrație importantă a corpului medical în țări în care motivația salarială este mai atrăgătoare. Nu putem vorbi despre “corporatiști”, în domeniul nostru. Dar exodul forței de muncă din domeniul sanitar este unul foarte important, care a dezechilibrat în mod serios sistemul sanitar românesc.

  1. Cât de mare este „prăpastia” între cadrele didactice cu vechime și noile generații de studenți „facebook/tabletă”?

Dan Cașcaval: În mod natural, nu mai există cadre didactice neconectate la ceea ce înseamna acum “flux informațional și transmiterea informațiilor”. Nu există o astfel de “prăpastie”. Există doar un mod de percepție oarecum diferit, între cadrele didactice și studenți, despre cât de importante trebuie să fie în viața noastră “facilitățile” IT&C actuale. Fiecare cadru didactic are prelegerile, seminariile, lucrările de laborator sau proiectele redactate sau prezentate într-o maniera modernă, susținută de un suport digital.

Însă, nu o dată am spus că între un dascăl și un student trebuie să existe mai mult decât “răceala comunicațiilor digitale”, trebuie să existe suflet. Evident că am abilități în utilizarea facilităților digitale, am crescut cu acestea, însă studenții mi-au confirmat că se simt mult mai apropiați de mine sau de ceea ce predau atunci când scriu la tablă, când “merg în pas cu ei” cu ecuațiile, desenele, explicațiile. Eu mă simt și ei mă simt mai uman și mai “al lor” atunci când mai greșesc câte o formulă (ceea ce nu ar fi posibil dacă aș utiliza sistemul Powerpoint, de exemplu), când duc o linie mai strâmb sau când reiau o explicație și a doua oară îmi iese mai bine. Aceste conexiuni ultra-umane între dascăl și studenți nu pot fi înlocuite de nimic “digital”.

Am și tabletă, firesc. Nu am cont de facebook, twitter ori altceva, căci nu cred în comunicarea virtuală, așa cum am spus, care în afară de imagini și text nu are un suflet palpabil.

Viorel Scripcariu: Aș vrea să spun că nu este o prăpastie. Poate există niște deosebiri minore de abordare a actului educațional. Corpul academic al Universității de Medicină și Farmacie Grigore T.Popa din Iași este antrenat în utilizarea metodelor moderne de educație și acest lucru poate fi probat de platforma educațională e-learning a Universității.

  1. Reprezentanții universităților private se plâng de lipsa unei concurențe reale deoarece nu beneficiază de subvenții sau alocări bugetare, spre deosebire de universitățile de stat. Se vorbește de aplicarea principiului ca finanțările să urmeze studentul. Sunteți de acord cu aplicarea acestui principiu și cum vă poate afecta o astfel de masură?

Dan Cașcaval: Aceasta abordare a universităților private ar merita un simplu răspuns tot printr-o intrebare : “Ce înseamnă PRIVAT?”…

Înființarea unei universități de stat trebuia să justifice că aceasta dispune de patrimoniu, infrastructură, cadre didactice proprii. În schimb, se uită acum că acum vreo douăzeci de ani, când se înființa o universitate privată (majoritatea lor covârșitoare umaniste) cursurile se țineau “prin parcuri”, prin spații închiriate, cu profesori “de împrumut” (asociați). Iată că acum, scăderea numărului de copii și, mai ales, a celor care finalizează bacalaureatul a determinat orientarea lor majoritar către universitățile de stat, care dispun de numeroase locuri bugetate. Din acest punct de vedere, efectiv acum calitatea înseamna atractivitate.

Evident că există universități private recunoscute pentru calitatea activității educaționale și cunosc personal rectorii câtorva dintre ele. Acestea sunt și cele care astăzi au candidați la admitere. De aceea, sunt convins că în viitor, cu sau fără finanțare de la stat, universitățile de elita vor avea candidați.

Viorel Scripcariu: Nu împărtășesc ideea unei concurențe între universitățile de stat și cele private. Nu contest calitatea universităților private în domeniul educațional, dar însăși rațiunea de existență a acestora este cea de “business”. Nu cred că ar fi corect, ca o universitate privată să primească fonduri de la bugetul național. Tot așa cum un trust media privat nu poate avea finanțări de la buget.

 

Sursa: Interviu acordat ziarului 7est în data de 17 noiembrie 2016

Meniu