Menirea unui cadru didactic universitar nu este doar de a transmite informaţia, ci şi de a o crea. De aceea, cercetarea joacă un rol major în dezvoltarea personală şi, implicit şi cumulativ, în dezvoltarea universităţilor. Astăzi, în mediul ştiinţific există trei prefixe preferate: nano, bio şi eco. Adăugarea lor în orice frază sau titlu creează senzaţia de „consistenţă” rezultatelor obţinute sau prezentate. Insă nu întotdeauna cei care le folosesc le cunosc cu adevărat implicaţiile şi potenţialul, ei speculând doar impactul acestora. Dintre domeniile aparţinând celor trei termeni, am şansa să lucrez în domeniul „bio”, să lucrez cu viaţa, chiar dacă la scară micro, respectiv a microorganismelor şi celulelor. Această şansă o datorez Profesorului Corneliu Oniscu, care, după ani de insistenţe, a reuşit, în 1990, să înfiinţeze la Politehnica ieşeană, în cadrul Facultăţii de Chimie Industrială (astăzi Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului), prima specializare de Inginerie biochimică din ţară. În acelaşi an, am fost chemat de domnul Profesor Oniscu si am fost angajat, prin concurs, la Facultatea de Chimie Industrială, urmând să activez în domeniul biotehnologiei şi al ingineriei biochimice (eu am absolvit aceeaşi facultate în anul 1989 şi fusesem angajat prin repartiţie guvernamentală, la solicitarea mea, la Vălenii de Munte). Practic, pentru Romania, acest domeniu se găsea la început din punct de vedere academic, astfel că am păşit pe un teren în care mă puteam „mişca” în voie, fără să fiu tributar trecutului sau tradiţiilor.
Încetul cu încetul, activităţile didactice s-au extins şi în plan ştiintific şi prin anul 1995 a început să se închege un colectiv de cercetare în domeniul bio, unul care a crescut impresionant după anul 2000, iar astăzi este consacrat în plan naţional şi internaţional. Este evident că, în prezent, problemele se pun altfel decât acum 25 de ani, atât din punct de vedere al infrastructurii de cercetare, cât şi, implicit, al nivelului resursei umane. Astăzi, colectivul de cercetare „Inginerie biochimică şi biotehnologie”, pe care îl coordonez, include șapte cadre didactice titulare (doi profesori conducători de doctorat, patru şefi de lucrări şi doi asistenţi, majoritatea finalizând studiile doctorale în cadrul colectivului), trei cercetători postdoctorali, șase doctoranzi şi cinci masteranzi. Componenţa colectivului este dinamică, una dintre caracteristicile sale fiind flexibilitatea, doar cadrele didactice reprezintând, practic, nucleul stabil al colectivului care s-a format şi perfecţionat în domeniul amintit.
Odată cu formarea colectivului, s-a dezvoltat şi infrastructura de cercetare, integral din fondurile accesate prin competiţii de granturi naţionale şi internaţionale, precum şi din fonduri europene destinate creării bazei materiale necesare activităţilor ştiinţifice. În acest context, în cadrul Facultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului au fost create cinci laboratoare de cercetare care aparţin colectivului „Inginerie biochimică şi biotehnologie”, laboratoare care conţin echipamente în valoare de peste două milioane de euro. Dintre laboratoarele de pe aceasta platformă de cercetare, două sunt destinate activităţii studenţilor de la licenţă şi masterat, iar trei în principal doctoranzilor şi postdoctoranzilor.
Extrem de sintetic, pot să afirm că direcţiile dezvoltate şi care reprezintă „blazonul” care a consacrat colectivul nostru sunt cercetările în domeniul bioreactoarelor, în principal a celor de construcţie şi având aplicaţii speciale, şi cele referitoare la procedeele neconvenţionale de separare ale produselor de biosinteză. De anul trecut am început să dezvoltăm o direcţie nouă, şi anume procesele fermentative care conduc la îmbunătătirea caracteristicilor native ale unor microorganisme, în scopul modificării abilităţii acestora de a produce anumiţi compuşi.
Dezvoltarea direcţiilor de cercetare menţionate succint anterior a fost posibilă datorită dotării performante a laboratoarelor. Astfel, colectivul nostru dispune în prezent de nouă bioreactoare complet automatizate şi computerizate (bioreactoare cu amestecare mecanică, bioreactoare pneumatice, fotobioreactoare), cu capacitatea variind între 0,2 şi 10 litri. Unele dintre acestea au fost modificate, designul lor, de concepţie proprie, oferind posibilitatea corectării unor parametri de funcţionare şi obţinerii unor productivităţi sporite ale proceselor fermentative sau enzimatice. Evident, aceste bioreactoare sunt „înconjurate” de echipamente specifice domeniului bio, respectiv congelator cu temperatura de până la -80 grade Celsius, pentru conservarea microorganismelor, nişe sterile, autoclave etc.
Trebuie să menţionez faptul că în cadrul grupului am încercat să direcţionez activitatea colegilor către o anumită zonă de interes, fiind convins că performanţa se bazează şi pe specializare. In acest sens, fiecare coleg are în „responsabilitate” unul sau mai multe echipamente, ale căror funcţionare, exploatare şi achiziţie de date le cunoaşte perfect, şi care poate instrui doctoranzii sau studenţii în utilizarea acestuia. Evident că există „interferenţe” în aceste activităţi, însă noi am stabilit clar responsabilităţile fiecărui membru permanent al grupului.
Contrar aparenţelor, rezultatele activităţii noastre nu „curg” de la sine. Sunt situaţii în care reluăm experimentele de multe ori, uneori durează câteva luni până să putem „prinde” un aspect al unui experiment sau să îl interpretăm. În acelaşi timp, în plan mondial, domeniul biotehnologiilor se dezvoltă exponenţial, ceea ce determină modificarea semnificativă a temelor de interes şi a criteriilor impuse pentru o cercetare de excepţie. De exemplu, în anul 2004 am publicat într-o revistă de prestigiu în acest domeniu un studiu referitor la transferul de masă al oxigenului în diferite lichide de fermentaţie. La vremea respectivă a fost primul studiu care a abordat unitar şi comparativ acest proces, rezultatele fiind aplicabile diferitelor tipuri de microorganisme. Conform datelor oferite de editura Elsevier, în anul 2005 acest articol a ajuns a ajuns în primele nouă ca accesări, deci interes, din domeniul ingineriei biochimice. Astăzi, la circa zece ani, transferul de masă al oxigenului în procesele fermentative aerobe suscită destul de puţin interes la modul general, subiectul fiind relativ „epuizat” ca potenţial de producere a unor rezultate cu adevărat noi. Iată cât de dinamic este acest domeniu, cât de rapid se schimbă temele de interes şi cât de rapid trebuie să se adapteze un grup de cercetare care activează în zona bio.
În ultimii 15 ani, colectivul nostru a publicat circa 250 de lucrări ştiinţifice, dintre care 130 în reviste cu factor de impact. A participat cu circa 330 de lucrări la diferite manifestări ştiinţifice sub formă de conferinţe invitate, comunicări şi postere. Calitatea participărilor la saloanele de inventică a fost recunoscută prin cele 50 de medalii şi premii obţinute. De asemenea, în colectiv s-au derulat peste 50 de granturi, dintre care 5 internaţionale, 22 fiind coordonate de membri ai colectivului.
În exteriorul ţării, colaborările noastre s-au concentrat, evident, către centrii importanţi în sfera bio, respectiv Marea Britanie (University of Manchester, University College London), Austria (Vienna University of Technology), Danemarca (Technical University of Denmark, compania de echipamente pentru biotehnologie Svenholm), Germania (Karlsruhe Institute of Technology, Dortmund Technical University), SUA (Central Michigan University), Franţa (University of Science and Technology Lille), Portugalia (University of Porto). Aceste colaborări sunt concretizate în participări la proiecte internaţionale, mobilităţi de cercetare, publicare de lucrări ştiinţifice etc. În prezent, derulăm trei granturi de cercetare în care sunt implicaţi trei parteneri din străinătate și trei din ţara noastră şi lucrăm la un nou proiect internaţional în care vor fi implicaţi patru parteneri din străinătate şi unul din Iaşi.
Dacă ar fi să subliniez foarte pe scurt care ar fi ceea ce ne distinge în aceste activități, pot spune că este vorba despre activitatea experimentală, practică. Astăzi există tot mai puţine grupuri care îşi bazează cercetarea preponderent pe experiment practic, în laborator. Mulţi preferă modelarea, simularea, uneori destul de departe de desfăşurarea reală a procesului studiat. Dintre grupurile din România din domeniul ingineriei biochimice, noi dispunem de cea mai bogată infrastructură de cercetare şi de experienţa care poate să ofere condiţii ideale pentru desfăşurarea reală a experimentelor. Și acest fapt este recunoscut de partenerii noştri autohtoni sau străini.