În perioada 7 – 10 aprilie 2022, universitatea noastră a găzduit reuniunea Consiliului National al Rectorilor, eveniment care a reprezentat un moment important pentru Politehnica ieșeană, un moment important pentru Iași și este în tradiția universității noastre să creeze momente importante pentru Iași.

Timp de trei zile, prin contribuția Politehnicii ieșene, Iașul a devenit polul educației universitare din România. Un pol care a adunat laolaltă și de aceeași parte a baricadei rectorii și reprezentanți ai peste 70 de universități românești, reprezentanți ai universităților din Republica Moldova, alături de Ministrul Educației, Ministrul Cercetării, Consilierul Prezidențial pentru Educație, responsabili din cele două ministere, directorii și președinții consiliilor consultative ministeriale, liderii organizațiilor studențești. Practic, decidenții și principalii actori din sistemul educațional și universitar românesc și din Republica Moldova.

Reuniunea vine după o perioadă de pandemie care ne-a învățat multe. Ne-a învățat că educația poate și trebuie să se sprijine mai mult pe digitalizare. Ne-a învățat că educația adevărată trebuie să își păstreze drept cea mai importantă componentă sistemul «față în față». Dar ne-a arătat că putem eficientiza educația în viitor, viitorul imediat, prin păstrarea bunelor practici experimentate în pandemie. Totul într-un context al creșterii autonomiei, dar și al responsabilității universităților.

Acum, după pandemie, provocarea majoră este să reușim să ajutăm refugiații din Ucraina, dar mai ales studenții din țara vecină care doresc să își continue studiile și în această perioadă nedorită și tragică. De aceea am participat cu toții la Iași. Fără să facem altă politică decât politica educației.

În urma întâlnirilor de lucru și a dezbaterilor din ultimele zile, la propunerea și cu aprobarea în unanimitate a Rectorilor prezenți la întâlnire, în calitate de Președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, am semnat o rezoluție cu principalele propuneri adresate ministerelor de resort și Guvernului României din partea consiliului:

  1. CNR susține elaborarea unei noi Legi a Învățământului Superior, pe baza proiectului România Educată;
  2. CNR solicită adaptarea în regim de urgență a legislației care să consolideze autonomia financiară a universităților;
  3. CNR solicită modificarea legislației în sensul asumării de către universități a acordării titlurilor/diplomelor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităților în formarea la nivel de licență / master / doctorat, precum și în acord cu practicile internaționale;
  4. CNR solicită eficientizarea activității și componenței comisiilor CNATDCU, inclusiv prin completare și înlocuirea membrilor care nu își îndeplinesc atribuțiile legate de calitatea de membru CNATDCU, prin stabilirea și respectarea termenelor, prin analiza și clarificarea reglementărilor și procedurilor, prin adaptarea și asigurarea coerenței și predictibilității standardelor minimale CNATDCU;
  5. CNR susține creșterea semnificativă a alocației pentru burse student și a cuantumului burselor sociale, concomitent/coroborat cu stimularea participării/prezenței studenților la activitățile didactice;
  6. CNR susține toate eforturile de integrare a studenților refugiați din Ucraina;
  7. CNR solicită asigurarea complementarității între finanțarea națională a cercetării științifice și finanțarea asigurată din fonduri europene.