Este greu de precizat exact ce m-a determinat să iau aceasta decizie, de a candida la funcția de decan, acum aproape 8 ani. Dar sunt sigur ca am simţit că aş putea avea forţa să aduc ceva nou, o viziune care să reunească dorinţele, experienţa şi energia tuturor colegilor. M-am bazat pe experienţa mea managerială şi profesională (anterior fusesem prodecan, director de departament, directorul Scolii Doctorale a facultății) şi, cel mai important, am simţit că sunt susţinut de aproape toţi colegii. Si, în acel moment, ca şi acum, am ştiut că mai am în faţă suficient de mulţi ani în mediul academic astfel încât rezultatele din cele două mandate ale mele să mă poată judeca prin ochii colegilor mei.
A fi decan reprezintă pentru mine, în primul şi primul rând, o onoare. O onoare deosebită, deoarece am fost ales şi susţinut de cadre didactice universitare care promovează excelenţa în educaţie şi cercetare, care constituie un etalon al performanţei în ţara noastră şi nu numai. Evident, acest fapt atrage o responsabilitate uriaşă, căci cel mai greu, continui sa cred, este să nu îi dezamăgesc. Iar în acest ciudat context social şi economic, cu tot ceea ce înseamnă aceasta pentru învăţământul universitar, a nu îţi dezamăgi colegii, partenerii şi, implicit, familia de la facultate, este foarte dificil. Însă onoarea de a-mi reprezenta colegii prin poziţia mea nu poate să nu însemne şi o mândrie, caci sunt decanul unei facultăţi de prestigiu din ţară.
Iar dacă relația pe care o am cu colegii este una privilegiată, creată în anii în care am lucrat împreună, încerc să dezvolt în fiecare zi o relație similară și cu studenții. În mod absolut real, decanul și, implicit, rectorul, ar trebui să fie și este, dacă mă refer la cazul meu, uşor accesibil pentru studenţi. Însă structura organizatorică a comunicării cu studenţii include o serie de alte poziţii care intră în contact direct sau mai direct cu studenţii comparativ cu decanul sau liderul universității (consilierii de grupă, responsabilii de specializări, directorii de departamente, prodecanul și prorectorul de resort). Unele dintre aceste poziţii deţin în „fişa postului” în mod direct comunicarea cu studenţii. În experiența mea la conducerea Facultății de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului am observat că unele probleme simple, care pot apărea, se pot rezolva rapid şi direct, astfel încât în numeroase situaţii nu mai este necesară implicarea decanului (care răspunde şi alte aspecte, cum ar fi cele educaţionale, financiare, resurse umane etc.).
Însă această colaborare, fie cu studenții, fie cu oricare coleg din facultate sau din universitate, se poate realiza doar prin formarea și alăturarea unei echipe manageriale unite, competente, care să fie capabilă să-și delege responsabilitățile conducerii. În cazul Facultății de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului, colaborarea mea cu prodecanii este perfectă. De altfel, ori de câte ori am ocazia, în faţa conducerii universităţii sau a colegilor decani ai celorlalte facultăţi, recunosc că facultatea noastră are una dintre cele mai unite, eficiente şi coerente echipe de conducere. Practic, după opt ani de lucrat împreună (cu excepţia prodecanului cu studenţii, care este la primul mandat), toţi cei patru am ajuns să colaborăm la modul excepţional şi, „profitând” de experienţa domniilor lor, recunosc că misiunea mea este mult, mult mai uşoară datorită acestui fapt. O astfel de colaborare aș dori să aduc și la conducerea Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, unde o echipă de oameni competenți, atât în propriul domeniu de studiu, cât și în cel administrativ, al managementului instituțional, să poată reprezenta cât mai bine interesele universității. Conducerea universității trebuie să se facă auzită printr-o voce comună, sumă a experiențelor tuturor acestor membri, nu doar prin vocea rectorului.
Totodată, colaborarea mea cu decanii altor facultăţi de inginerie chimică sau cu profil înrudit din ţară este firesc să fie foarte strânsă. In mod inevitabil, unele aspecte ale activităţii unui decan, care ţin de propunerea unor strategii ale învăţământului universitar, evaluarea activităţii educaţionale sau de cercetare, crearea unor consorţii pe domenii etc., impun stabilirea unor colaborări strânse cu alte facultăţi. Însă, cel puţin în ceea ce priveşte colegii mei decani de la facultăţile de profil, relaţiile noastre au început încă înainte ca eu sau ceilalţi să ajungă decani, prin colaborări în planul ştiinţific. De aceea, pe majoritatea (cred că pe toţi, de fapt) îi cunosc de circa 15 ani, pe unii de mai demult, ceea ce simplifică foarte mult comunicarea şi colaborarea dintre noi. În mod evident, am o colaborare excelentă cu decanii celorlalte facultăţi ale universităţii, cu o parte dintre decanii altor facultăţi din Iaşi (de la UMF, USAMV sau Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”).
În dezvoltarea învățământului tehnic, la nivel național, este evident, recunoscut şi nesubiectiv că învăţământul ieşean de inginerie chimică este primul în top. Știu că universitatea noastră este la concurenţa cu Politehnica Bucureşti pentru primul loc naţional între universităţile tehnice.
La nivel internaţional, pot să spun că domeniile dezvoltate în facultatea noastră (ingineria chimică, ingineria materialelor, ingineria biochimică, ingineria mediului etc.) sunt recunoscute ca fiind de excelenţă, o dovadă în acest sens fiind numeroasele colaborări internaţionale dezvoltate de colegii mei din facultate. În sine, învăţământul universitar este, prin excelenţă, un domeniu dinamic, conectat la contextul actual. Din păcate, contextul actual nu este cel mai favorabil, iar despre evoluţia învăţământului pot să vă spun doar că acum predau cu 70% mai puţin decât o făceam acum 20 de ani. Nu pentru că informaţiile ar fi perimate sau nepractice, ci pentru că studenţii cărora mă adresez astăzi nu mai au baza de cunoştinţe necesară înţelegerii depline a noţiunilor predate.
Cum văd facultatea de inginerie chimică în viitor? În domeniul cercetării, excelent. În domeniul educaţional… dacă nu se schimbă ceva în percepţia celor care ne guvernează despre rolul României în a crea plus-valoare, nu doar de a oferi servicii, sper să mai ajung să predau măcar cele 30% rămase din ceea ce am predat cândva. Însă, indiferent de viteza cu care Romania se va îndrepta către o situaţie de normalitate întâlnită în ţările europene dezvoltate, sunt convins că printr-un program managerial coerent, în care solidaritatea tuturor colegilor să reprezinte fundaţia, universitatea noastră va putea să se constituie nu doar într-o federaţie de facultăţi, ci într-o entitate unită, în care fiecare facultate sau departament să contribuie, prin individualitatea sa specifică, la menţinerea universităţii în topul excelenţei în educaţie şi cercetare. Nu doar din România.