Traversam o perioadă deloc fastă nu doar pentru învăţământ, ci pentru orice activitate caracteristic umană. Aparent limitaţi în acţiunile noastre, avem destul timp să dezbatem, pe toate canalele de comunicare, cu orice prilej, ce înseamnă şi ce va însemna pandemia pentru omenire. Uneori uităm să ne bucurăm de ceea ce înainte însemna o zi deosebită, un eveniment, o sărbătoare.

De aceea, m-am gândit că nu ar fi neinspirat ca astăzi, în cea mai importantă sărbătoare a Politehnicii de peste an, să ieşim puţin din starea incomodă de pioni ai sorţii şi să redevenim, măcar pentru o zi, pilonii pe care se sprijină dezvoltarea omenirii.

Evoluţia omenirii se bazează pe creaţie. Nicio latură a paletei extrem de diversă de preocupări omeneşti nu a putut evolua fără creaţie. Insă, nicio o creaţie nu a putut exista fără suportul material specific sau cadrul mai general. De la instrumentul de scris la tiparniţă, de la locuinţă la oraş, de la arme la cetăţi, de la viaducte la autostrăzi, de la abac la computer, de la motorul cu abur la zbor. Toate au la bază principii inginereşti. Toate au fost create de ingineri şi de arhitecţi – cea mai reuşită simbioză dintre inginerie şi artă.

De aceea, mai ales acum când pandemia încearcă să ne blocheze posibilitatea de a vedea dincolo de orizont, orizontul finalului pandemiei, să privim puţin spre trecut. Să ne întoarcem privirea către primele dovezi clare ale ingineriei si rolului acesteia în dezvoltarea omenirii. Nu, nu i-am uitat deloc pe arhitecţi, din contră, aşa cum veţi vedea, nu o dată mărturiile istorice nu au făcut nicio diferenţiere între ingineri şi arhitecţi.

Rădăcinile denumirii de „inginer” se regăsesc în termenii latini ingenium sau ingeniare. Ingenium semnifică „a inventa” sau „a pune la cale”, pe când ingeniare reprezintă „dispozitiv” sau „maşinărie”. „Inginer” se poate asocia şi cu rădăcina englezească „gene”, specific verbelor „a crea” sau „a inventa”, derivat în „a produce”. De altfel, această rădăcină lexicală a generat cuvântul „engine”.

Intr-un articol publicat în 2020, Christopher McFadden menţiona că se cunoaşte faptul că cel puţin începând cu secolul al XIV-lea, termenul de „inginer” se referea la constructorii de arme (în special, pentru asediu), producătorii de unelte şi dispozitive şi… meşteşugarii vicleni (şmecheri) – oare de atunci să provină expresia de „inginerie financiară”?

Ar fi interesant să vedem care au fost primii ingineri recunoscuţi explicit în istoria omenirii. Da, este dificil să stabilim aceasta, deoarece îl putem considera inginer şi pe cel care a descoperit roata sau pe cel care a creat uneltele de piatră sau sulița, arcul. Este adevărat că acestea au fost, probabil, descoperiri accidentale, rafinate de-a lungul mai multor generaţii. Insă, tocmai găsirea aplicaţiilor majore ale unor descoperiri întâmplătoare reprezintă o caracteristică importantă a inginerului.

Totuşi, când putem afirma cu certitudine că apar inginerii în istorie?

Ansamblul de la Stonehenge. Construcție începută circa cu 3.000 de ani î.Hr., finalizată cu circa 1.600 ani î.Hr. Dincolo de simbolistica sa mitologică, paranormală sau religioasă, dincolo de legendele care o învăluie (ansamblul a fost realizat de un uriaş pus de vrăjitorul Merlin, care el însuşi a transportat blocurile de piatră, prin magie, de la Muntele Killaraus din Irlanda etc.), este evident că un inginer sau un arhitect, termeni similari, a fost artizanul acestui monument neolitic.

Gobeckli Tepe sau „Dealul cu burta”. Constructie megalitică in Sud-Estul Turciei, realizată între anii 1.000 şi 800 î.Hr. Este considerată de specialişti din întreaga lume ca fiind una dintre cele mai timpurii şi mai impunătoare exemple ale abilităților inginereşti şi de arhitectură.

De altfel, cu unele excepţii, cum ar fi Stonehenge, se consideră că primii ingineri „adevăraţi” provin din Orientul Mijlociu. In Mesopotamia au fost descoperite construcţii antice care au între 10.000 şi 11.000 de ani vechime şi care surprind prin ingeniozitatea arhitecturală şi soluţiile inginereşti. In jurul anilor 3.500 î.Hr. au început să fie construite primele canale de irigaţie complexe în Sumeria şi Mesopotamia. Insă, nu există nicio referire la cei care au conceput cu adevărat aceste construcţii.

Nominalizarea efectivă a inginerilor începe în jurul anului 2.600 î.Hr. cu Imhotep. Acesta este primul inginer consemnat în istorie. Lui i se atribuie construcţia Piramidei în Trepte a Faraonului Djoser, un ansamblu complex de incăperi si tuneluri, una dintre cele mai vechi structuri megalitice din lume. Imhotep este considerat un inovator al construirii piramidelor, fiind ulterior ridicat la rang de zeu.

In anul 280 î.Hr., Sostratus din Cnidus, arhitect şi inginer militar, construia una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, Farul din Alexandria. Unele surse îi atribuie şi proiectul unei alte minuni a antichităţii, Mausoleul din Halicarnas, însă acesta se pare că a fost construit cu un secol înainte.

Philo din Bizanţ, sau Philo Mechanicus, este un inginer grec care a trăit între anii 280 şi 220 î.Hr. El este autorul unei lucrări de mari dimensiuni, Mechanike syntaxis, în care tratează principii ale mecanicii, construcţii portuare, ame şi maşinării pentru asediere, echipamente acţionate de presiunea apei sau a aerului, jucării mecanice etc. El a descris pentru prima dată în istorie o moară de apă. A mai inventat arbaleta cu repetiţie. In acelaşi timp, se remarcă pentru inventarea cardanului, articulaţie mecanică foarte utilizată în prezent, precum şi a sistemului de roţi dinţate folosite la ceasurile cu apă din antichitate.

Lista primilor ingineri recunoscuţi continuă cu Arhimede, care a trăit în jurul anul 200 î.Hr. Geniul său ingineresc s-a concretizat în construcţia celei mai mari nave de transport de la acea vreme, Syracusia, lungă de 110 m. De asemenea, el a inventat şi „şurubul” care îi poartă numele, o pompă pentru apă care se utilizează şi astăzi. A avut contribuţii însemnate şi în conceperea unor dispozitive folosite în lupte şi arme, cum ar fi „gheara lui Arhimede”, folosită pentru abordaj, catapultele sau „Raza morţii”, sistemul de oglinzi cu care se focalizau razele solare pentru a incendia navele inamice.

Primul motor cu abur, aeolipil, a fost inventat de Heron din Alexandria, la începutul primului mileniu d.Hr. Heron a fost matematician şi inginer. Inventat cu aproape 1600 de ani înaintea motorului cu abur a lui Thomas Savery, aeolipilul era o maşinărie interesantă, însă nu şi-a găsit aplicaţii la vremea respectivă. Printre multe alte scrieri, Heron a realizat şi o lucrare despre topografie, în care descrie utilizarea Dioptrei, un instrument topografic similar teodolitului modern. Lui i se atribuie şi realizarea primelor jucării-roboţi: păsări cântătoare, maşini acţionate cu monede sau alte dovezi de inginerie rafinată:  orga cu apă etc. De asemenea, a scris „Mecanica”, un tratat în trei volume inspirat de lucrările lui Arhimede, care include principiile inginereşti ale mişcării şi echilibrului mecanic, ale transportului pe verticală şi pe orizontală, ale calculului centrului de greutate pentru diferite obiecte.

De atunci, însemnările despre realizările inginerilor şi arhitecţilor au devenit mult mai numeroase şi mai explicite. Făcând un salt de circa 2000 de ani, în care ne putem opri să admirăm creaţiile inginereşti ale lui Leonardo da Vinci, dar nu numai ale lui, ajungem la prima şcoală de inginerie din ţară, Scoala lui Gheorghe Asachi, cea din care a crescut Politehnica ieşeană şi cea în care astăzi se formează generaţiile de ingineri şi de arhitecţi. Generaţii care trebuie să fie conştiente că în orice raniţă de soldat există bastonul de mareşal. Totul este să ai curajul să deschizi raniţa, care a fost umplută de dascăli cu toate cele de trebuinţă pentru o profesie de succes in inginerie sau arhitectură.

Căci aceasta este menirea universităţii, a universităţii noastre, a Scolii lui Asachi: să dăruim fiecărui absolvent şansa de a face istorie.

De aceea acum, în zi aniversară, mulţumesc şi doresc mulţi, mulţi ani dascălilor, studenţilor şi absolvenţilor Politehnicii ieşene!

La mulţi ani, tuturor celor care au fost şi sunt în slujba Politehnicii ieşene!

Vivat, crescat, floreat Politehnica ieşeană!